company-group-structure

Divizia Comercială şi Consultativă, asociată în mod tradiţional cu C.A.T. GmbH Consulting – Agency – Trade, este liantul între companii şi pune la dispoziţia filialelor şi altor clienţi, cunoştinţele tehnice echipamentul, piesele şi piesele de rezervă.

C.A.T. Construction GmbH, unitatea de producţie din Wesendorf, Germania, se ocupă cu conceperea şi fabricarea instalaţiilor petroliere, având ca principiu de bază calitatea.

TACROM Service S.R.L. este o companie petrolieră, cu sediul la Ploieşti, specializată în stimularea zăcămintelor de petrol şi gaze naturale (fracturare hidraulică, tubing flexibil, denivelări cu azot, controlarea nisipului). Compania este în căutare de noi soluţii tehnice (substanţe chimicie, propanţii, pompe), menite să le ofere noi posibilităţi clienţilor săi.

TACROM Drilling S.R.L., este o companie care se ocupă cu forajul sondelor pertoliere, cu sediul la Ploieşti, România. Compania realizează operaţiuni de foraj/întreţinere şi de echipare a sondei petroliere pentru punerea ei în funcţiune. În plus, compania păstrează legătura cu unitatea de producţie pentru a dispune de soluţii mai bune de echipament, pentru eficientizarea şi accelerarea operaţiunilor şi pentru îmbunătăţirea siguranţei.